Plouă în suflet

M-ai lăsat aici! Trebuia să fie cea mai frumoasă seară din viața noastră, eu eram atât de fericită, dar tu...parcă nu erai tu. Era ceva schimbat la tine, te priveam și simțeam o neliniște ucigătoare. Zâmbetul tău odată larg si frumos, era acum înlocuit de o simplă grimază, iar privirea ta liniștitoare, era acum tulbure și îndurerată. Îmi promiseseși o noapte minunată, un timp pentru noi 2 și că luna va lumina doar pentru mine. Cerul nu era atât de senin pe cât ne-am fi dorit, norii și-au făcut apariția, iar în departare se auzea un tunet. Nu era tocmai timpul pentru o întâlnire în oraș, ci mai degrabă a uneia în casă, în fața televizorului, vizionând un film de dragoste. Dar toate astea nici nu contau cât timp eram împreună. Eu, ca de obicei, zburdam prin ploaia care încet ne uda. Alergam și așteptam să faci și tu același lucru, deoarece amândoi iubeam ploaia, dar nu...tu stateai și mă priveai. Ceva mai presus de mine îmi spunea că e ceva putred la mijloc, că ai să-mi spui ceva.

M-am oprit din dans și m-am îndreptat spre tine, tu stăteai nemișcat privind cum picăturile de ploaie se lovesc de asfalt. Am ajuns în dreptul tău și mi-ai sărit în brațe, m-ai rugat să te iert și ai început să plângi. Nu puteam să înțeleg ce se întâmplă, însă după câteva secunde m-am trezit pe jos, strângându-te în brațe și plângând alături de tine. Când ți-ai găsit tăria, mi-ai șoptit "Iubito, am greșit, sunt un prost. Nu am știut să-ți fiu bărbatul pe care ți l-ai dorit. Te-am înșelat!" Acele cuvinte m-au lovit puternic, atât în suflet cât și în minte. Nu puteam să concep asta. El, unicul meu suflet pereche, m-a înlocuit cu altă femeie. M-am ridicat de pe jos și plângând am plecat, el mă striga, mă implora să îl iert, însă urechiile mele nu voiau să audă ce avea de zis.

Acum... După atâtea ore, mă găsesc tot aici, tot în ploaie încercând să descopăr unde și cu ce am greșit!