Viața merită trăită!

Mă plimbam pe stradă și căutam inspirația pentru un nou articol. Și am găsit-o, într-un colţ, zgribulită cerând de mâncare. Și inspirația mea era un el bătrân, cu zâmbetul larg pe buze deși sărăcia îl încearcă și se vede că este trecut prin viaţă. Mâinile îi sunt aspre, pielea îmbătrânită, se chinuie din răsputeri să se sprijine de un baston. Nu spune vreo poveste, dar poate avea una. Poate a luptat în război și era să își piardă viața sau poate l-a părăsit soţia, și au plecat mai apoi și copiii, poate nu îl așteaptă nimeni acasă sau nici nu are una. Și e posibil ca el să doarmă, de fapt, la celălalt colţ de stradă și aici doar să își câștige pâinea. Și oare dacă săracul bătrânel a muncit o viață întreagă și acum trăiește dintr-o pensie de nimic și dacă nu are cine să îl îngrijească, dacă deja e bolnav și el nici măcar nu știe?!

Și oare voi, cei care treceți pe lângă el ați încercat vreodată să vă puneți în locul lui? Vă puteți imagina cum e să stai de dimineață și până seara cerând ajutor, iar la finalul zilei să te alegi doar cu câțiva lei care abia îți ajung de o mâncare? Tu fugi la serviciu, iar el zi de zi vine aici, la serviciul lui, și cum tu îți câștigi existența, așa se menține și el în viață, dar spre deosebire de tine, el stă de dimineață până seara în frig, în ploaie, stă când e caniculă și când e ninsoare.

Prea puțini sunt aceia care se apropie de el și îi întind un bănuț și crede-mă pe cuvânt când îți spun că el ar aprecia orice sumă, oricât ar fi de mică. Și uneori, un zâmbet cald și blând face mai mult decât o sumă!

Mă apropii de el și îi zâmbesc, îmi zâmbește. Îi întind toți banii pe care îi am prin buzunare, nu foarte mulți ce e drept și îl întreb:

-Care e povestea ta?

-E tristă, fată dragă! M-a părăsit soția acum mulți ani și au plecat și copiii în străinătate și au uitat apoi de mine. Casa mi-a ars într-un incendiu și acum trăiesc și eu cum pot de pe o zi pe alta. Am aflat câteva luni că nici cu sănătatea nu stau prea bine, dar trag cât pot de viață. E o șansă ce mi-a fost dată și profit până în ultimul moment de ea.

-Și în război ai luptat?

-Era să îmi pierd viața salvând un soldat. Nu mi-a fost timpul atunci, și nu mi-e nici acum timpul. Încă mai am pentru ce să trăiesc!

-Dar soția te-a părăsit, copii au plecat, ești bolnav, de ce ești încă optimist, de ce încă zâmbești?!

-Am aflat de curând că am o nepoțică, trebuie să o strâng în brațe, trebuie să simt că nu am trăit degeaba. -Îmi zâmbește iar-

Și am plecat, gândindu-mă în continuare la bătrânel și am revenit după o săptămână cu niște haine curate și mai mulți bani, dar el nu mai era.

-Stătea aici un bătrânel care își câștiga pâinea, nu l-ați văzut? -Am întrebat florăreasa din apropiere-

-L-a luat acum câteva zile.

-Cine l-a luat?

-Fata lui, a venit cu cea mică și l-au luat "acasă".

Zâmbeam, se pare că a avut pentru ce trăi și-a cunoscut nepoțica și acum, trăiește și el bine. După multe încercări, după multe lupte, după atâtea neajunsuri și dureri, sufletul îi zâmbește, și sigur are și-acum pe buze același zâmbet cald, blând și sincer.