A trecut ceva timp...

A trecut ceva timp de când nu am mai scris, a trecut ceva timp de când nu am mai plâns, a trecut la fel de mult timp de când nu mai știu nimic de tine, parcă ai murit. Ai murit în mine, te văd adesea, dar nu te mai recunosc. Nu mai ești ce-mi erai odată. Nu îmi mai poți fi umbră, muză, dor, punct de sprijin și puișor. Acum ești tu și atât. Un tu pierdut, un suflet rătăcit care a renunțat la viața, iar viața a renunțat la tine. Îmi pare rău, dar nu te mai pot ajuta. Vreau să învăț să mă iubesc din nou pe mine, a trecut ceva timp de când am uitat să o fac. Vreau să-mi acord timp, vreau să mă plimb, vreau să mă distrez, vreau să mă uit cu plăcere în oglindă și să mă admir, nu pentru cum arăt, ci pentru că sufletul meu s-a vindecat și e mai viu ca niciodată.

Mama îmi spunea când eram mica "Draga mea, nu-ți pune fericirea în baza altuia. Fă ceea ce îți dorești fără să te gândești la ce ar spune alții. Fă ceea ce îți place și fă-o des. Doar o viață ai și nu știi când se va opri, iar atunci nu vei mai avea timp să faci tot ce ți-ai dorit. Iubește, plângi, iartă și mergi mai departe!" Ah, cât am ocolit sfatul tău, mamă. M-am lăsat deoparte pentru atâtea persoane, am pus binele lor mai presus ca al meu, am renunțat la viața mea...pentru a altora. Dar astăzi m-am decis, trebuie să fac ceva și pentru mine, pentru sufletul meu. Trebuie să mă iert de una singură și să-mi acord iubire de una singură.

Voi începe prin a savura o cafea pe balcon, în bataia vântului, privind cum picăturile de ploaie sărută pămantul, în timp ce melodia sufletului meu "Nebun de Alb" îmi răsfață urechile. "Și te iubesc cu milă și cu groază; Tot ce-i al tău mi se cuvine mie; Ca un nebun de alb ce capturează Regina neagră pentru veșnicie."