top of page

Un el și o ea!

  • Lavinia Iuliana
  • 16 mar. 2017
  • 3 min de citit

Doar pentru că ai suferit la un moment dat din dragoste, nu înseamnă că nu vei mai întâlni vreodată iubirea.

Avem cu toții parte de ea, unii mai devreme, alții mai târziu, dar târziu nu e niciodată prea târziu. Simțim iubirea atunci când trebuie simțită, și întâlnim un el perfect pentru noi atunci când suntem pregătite să ne dedicăm trup și suflet pentru o relație, pentru el, atunci când suntem pregătite să lăsăm trecutul în urmă și să privim cu încredere spre viitor. Și atunci când îl vom avea, vom înțelege că restul, cei dinainte, doar ne-au pregătit pentru "marea iubire". Și, de fapt, el poate fi, un același el din trecut și asta pentru că deși a plecat la un moment dat sau poate ai plecat tu, atunci când vă este scris să fiți împreună se va întoarce lumea cu susul în jos și veți fi fericiți. Și dacă așa e scris, degeaba fugi la nesfârșit de el, te va găsi mereu, te va iubi mereu! Iubirea există între un el și o ea. Un el imperfect, o ea la fel de imperfectă, dar mereu perfecți împreună. Și nu există "Suntem atât de diferiți. "

Adică și ce dacă lui nu îi plac filmele de dragoste, și ce dacă lui îi place fotbalul, și ce dacă lui nu îi place să meargă la cumparături sau că el vrea să fie un simplu mecanic în timp ce tu își dorești să fie inginer, și ce dacă tu nu adori să pierzi nopțile aiurea, în bar cu prietenii, ca "băieții", și ce dacă? Și nu scrie nicăieri că el trebuie să aibă același vise, și-aceleași pasiuni, tu trebuie să fii doar dispusă să crezi în idealurile lui, în timp ce el trebuie să aibă curajul de a crede în ale tale.

Atunci când va apărea el vei realiza că au meritat toate lacrimile versate, toate serile pierdute, toate zilele posomorâte. Și când vei apărea tu în viața lui va înțelege și el de ce niciuna din acele foste nu a reprezentat mai mult, de ce ele doar au venit și au plecat. Tu vei avea puterea necesară de a-l iubi așa cum este și pentru ce este, tu vei avea curajul de a rămâne lângă el iubindu-l, în timp ce el va aduce fericire în viața ta cât să îndepărteze de tot amintirile acelor nopți în care plângeai după altul. El zâmbind va ști să îți șteargă lacrimile, el va ști când să te strângă în brațe și când să îți sărute fruntea. Va ști să te iubească așa cum nu a facut-o nimeni până la el.

El poate iubi zilele liniștite la munte, iar tu poți iubi marea. El poate iubi muzica, tu arta. El fotbalul, tu dansul. El pe tine, tu pe el!

Suntem construiți pentru a fi diferiți, pentru a avea pasiuni diverse, pentru a trăi altfel clipa. Și, vei vedea, că din iubire pentru el și din dorința de a-l avea doar pentru tine, vei ajunge să împarțiți același pasiuni și aceleași vise. E doar o chestiune de timp până atunci!

Și nu poți spune, așadar că nu vă potriviți, și există în concluzie doar "Suntem fericiți chiar și atât de diferiți."

Un cuplu -două suflete- O iubire -doi îndrăgostiți- voi doi -imperfecți-, buni sau mai puțin buni, cu limite înalte sau fără. Un el optimist și o ea pesimistă. Un el plin de curaj, o ea plină de vise. Un el ce are așteptări, o ea ce are țeluri. Un el și o ea care se iubesc mai mult decât orice. Ei, amândoi, împreună -perfecți-!


 
 
 

Comentarii


Cele mai populare...
Articole Recente...

MODERN

bottom of page