Dincolo de cuvinte.

Rasa umană ne aseamănă, însă educația ne deosebește! Când ne naștem fiecare e în același stadiu, putem spune că suntem egali, căci nu cred că a existat vreodată un nou-născut care să vorbească din naștere.

Pe parcursul vieții încercăm să ne aflăm rostul în lume, să descoperim pentru ce am fost creați. Astfel că încercăm diferite arte pentru a ne descoperi talentul. Pot spune că eu una nu am făcut asta, de mică scriam, însă pe atunci nu credeam că scrisul va ajunge să devină pasiunea mea, ce pasiune? Viața mea, întreaga mea existentă.

A trecut mult timp de la prima mea interacțiune cu pixul pe foaie, au trecut mulți ani, mulți ani care mi-au lasat urme adânci în viață, dar mai ales multe persoane care și-au făcut simțită prezența, dar care mai devreme sau mai târziu tot au plecat. Au plecat.. Au știut în ce moment să plece, și-au luat bagajele și au ieșit din sufletul meu așa cum au și intrat, cu bocancii plini de minciuni. Dar nu regret plecarea lor, au făcut un bine, mi-au făcut un bine, căci o dată cu evadarea lor, alte persoane care merită și-au croit loc în inima mea. Mi-am iertat fostele prietenii sau iubiri, am înțeles în cele din urmă că nu suntem compatibili. Eu eram diferită, ei asemenea tuturor.

Acordă-ți șansa de a fi fericită singură! Eu asta am făcut, așa că am reînceput să scriu. Scriu când nu mai pot de dor, scriu atunci când simt că mor, scriu când plâng, scriu când râd, scriu când iubesc, dar și când dezamăgesc. Scrisul mă întregește ca persoană, este al doilea suflet al meu, simte mai mult ca mine și crede în mine mai mult decât o fac eu. Scriu pe plaja, scriu la munte, scriu la școala, scriu oriunde.

Fără proză nu exist!