Unde ești, când vii?
- Lavinia Iuliana
- 23 feb. 2017
- 2 min de citit

Încă te caut în fiecare om pe care îl văd pe stradă, şi încă mă uit în ochii lor cu gândul de-a îmi aminti privirea ta. Şi mă opresc de multe ori în mijlocul tuturor şi privesc disperantă în jurul meu în speranţa că te voi vedea. Nu eşti şi nici nu vii! M-am săturat de atâtea priviri străine, unde sunt ochii ce mă priveau cândva atât de cald, şi unde sunt buzele ce mă răsfăţau cândva aşa cum nimeni nu o poate face? Am vrut totul sau nimic şi mă aşteptăm să îmi oferi tot ce m-ar putea face fericită, şi azi ce? Azi sfârşesc având nimic, nici pe tine, nici zâmbetul pe care mi-l aduceai zi de zi pe chip nu mai e acelaşi. Azi te am în vise, însă îmi eşti total interzis! Vreau să mă strângi iar la piept, vreau să îmi fii iar alături, să mă prinzi de mână şi să păşim încrezători împreună. Viaţa nu e aceeaşi fără tine, obişnuiam să fiu o femeie visătoare, azi nici măcar să visez nu mai îndrăznesc.Tu mă făceai să trăiesc cu adevărat! Doar tu îmi erai suflet pereche, în tine îmi puteam pune încredere, ţie nu îmi era frică să îţi împărtăşesc temerile mele, alţii mă vor judeca, tu nu ai făcut-o niciodată. Vreau să ştiu că vei veni, vreau să îmi spui când vii [...]nu, să nu îmi spui. Vreau să vii pur şi simplu, să mă iei prin surprindere şi să fii cea mai frumoasă întâmplare.
Nu îmi imaginez viaţă fără tine, nu vreau să îmi imaginez! Tu m-ai învăţat ce înseamnă adevărata dragoste, tu mi-ai arătat cum pot fi oamenii, m-ai învăţat de care să mă feresc, în ce fel de privire să nu am încredere. Nu m-aş descurca fără tine!
Și mi-e dor [...] cel mai dor de bărbatul care obişnuiai să îmi fii, de omul dur cu inima bună, de tine mi-e dor! Nu te mai am , dar te-aş mai vrea. Te-am pierdut, dar aş vrea să te regăsesc. Nu mai avem o poveste împreună, dar avem cele mai frumoase amintiri. Şi am nevoie de tine pentru a putea reface poveste, nu sunt pregătită să renunţ la ea, nici la tine. Azi vreau să scriu frumos, şi caligrafic, azi vreau să resciu poveastea noastră, mai frumos, mai plină de viaţă. Şi te vreau, mai mult decât niciodată. şi încă sunt în mijlocul atâtor străini şi tu încă nu ai venit. Şi încă cred că vei ajunge!











Comentarii