Atunci când zâmbești!

Fie că în vis, fie că în realitate, atunci când zâmbești mă nimicești. Un zâmbet mai sincer, mai frumos, mai ferice nu am întâlnit în toată viața mea.

E tot ce am visat vreodată, să-mi zâmbești așa!

Dar oare de ce? Oare ce putere ai? Oare ce mi-ai făcut și oare ce îmi mai faci? Ești atât de uimitor și totodată onest, încât asta mă atrage din ce în ce mai tare la tine. Nu știu dacă ți-ai dat seama sau dacă m-ai observat, dar te-am văzut duminică, iar zâmbetul ți-a rămas la fel de unic, era același zâmbet cu care m-ai cucerit.

Știu, deși negi, că zâmbetul ăla odată mi-a aparținut, m-a făcut să te iubesc și să-ți împărtășesc întreaga mea viață, cu bune si cu rele. Acum...când ne despart atâtea lucruri și când ne-am demonstrat că ele sunt mai puternice ca noi, acum îmi dau seama cât de mult îmi lipsești și cât de mult îmi e dor de momentele de liniște în care eram doar noi doi și o liniște orbitoare. În momentele alea o simplă privire și un simplu zâmbet îmi alunga orice grijă, teamă sau îndoilă.

Poate acum o privești pe ea așa, poate acum ea e cea care te face să zâmbești, poate acum ea e cea care îți alină suferințele, poate acum ea e cea care observă în ochii tăi neliniște și teamă, teama de a te îndrăgosti și teama de a iubi, probabil și teama de a suferi.

Însă ceva va rămâne ca la început, și anume zâmbetul pe care mi l-ai oferit prima dată când ne-am întâlnit, prima dată când ne-am vorbit.

Sper că dacă ne vom mai zări, chiar și întâmplător să îmi zâmbești la fel ca prima dată, pentru că zâmbetul tău îmi pulseză sânge-n vene