Scoate-mă la dans!
- Alexandra-Elena Todoran
- 10 feb. 2017
- 1 min de citit

Scoate-mă la dans, la acest vals lent care-mi răsună pe fundal. Ia-mă de mână, prinde-mă de talie și mișcă-te ușor. Să lăsăm acest dans să ne pătrundă în suflet, în minte, în pași. Vreau să dansez cu tine de la răsărit până la asfințit, vreau să fim doar noi doi în ambianța asta, doar noi doi și două suflete care se sărută cu dor.
Vreau să dansăm la nesfârșit, să intrăm într-un dans al eternității, să dansăm atât de mult, să ne învârtim atât de tare, până când o să fiu pregătită să îți spun "Da, vreau să dansez cu tine până la sfârșitul vieții și dincolo de ea!"
Nu-mi da drumul, nu acum când muzica ne-a cuprins pe amândoi, nu acum când m-am îndrăgostit de ochii tăi, nu acum când parfumul tău m-a îmbătat, dar mai ales, nu acum când viața mea e un dans în doi, între noi!
Viața noastră este un dans, un joc al pașilor, un trio de pași, mă iubești, te iubesc, ne iubim. Valsul nostru e pe repeat... La primul dans m-am îndrăgostit, urmatoarele ne-au clădit viața, iar pe ultimul tot cu tine vreau să-l dansez, vreau să-mi dau ultima suflare în brațele tale.
Suntem noi 2, o sală gigantică și o rază mică de lumină, dansăm, iar muzica ne ghidează. Mă ții strâns în brațe, mă săruți din priviri și acum îmi dau seama că e tot ce îmi doresc.











Comentarii