Ca să uit de noi, de tine!

Undeva, într-un colț de țară, într-o cameră goală stau eu și încerc să uit de noi! Stau pe jos, pe covor, scriu, șterg, rescriu și plâng! Oare ce putere ai avut, oare ce mi-ai făcut, oare ochii ăia ai tăi mă mai stăpânesc? Cum? Cum ai reușit să mă distrugi în halul ăsta? Probabil nici nu te mai gândești la mine, nici măcar nu te mai interesează ce face fata care cândva te privea cu iubire, care era dispusă să arunce armele și să piardă războaiele, doar pentru tine!

Știi, e ciudat. Oricât aș vrea să par indiferentă, oricât aș vrea să par detașată când cineva îți rostește numele, oricât de mult aș nega sentimentele care mă bântuiesc ... Tot la tine mă gândesc, tot pe tine te visez, tot pe tine te doresc. Știu, sunt o proastă, dar unica proastă care te-a acceptat așa cum ești, care te-a iubit cu toată ființa ei și care ar fi murit pentru tine. Ar fi murit și încă ar muri, știi de ce? Pentru că buzele mele încă așteaptă să le săruți o noapte întreagă, pentru că sufletul meu încă te așteptă acasă, pentru că ochii mei sunt ochii tăi!

E târziu, soarele nu se mai zărește, iar întunericul s-a așternut, noaptea e la fel de intensă la fel ca distanța dintre noi. Întunericul și noaptea erau preferatele noastre, era minunat când împărtășeam același cer, eram 2 nebuni în noapte. Te iubeam așa, ochii tăi scânteiau pentru noi, iar eu mă prăbușeam în vise cu tine! Inima mea e o icoană goală, e pustiu în noaptea asta prin ea. Sper că ești bine ... Asta îmi doresc și poate cândva voi fi iar a ta! Te iubesc!