Incultura nu e sexy!
- Alexandra-Elena Todoran
- 1 feb. 2017
- 2 min de citit

Dragi oameni, cunoașteți tipul ăla de persoană care se crede cea mai cea, dar uită că înainte de "dar, însă, doar și ci" se pune virgulă sau care nu a făcut vreodată cunoștință cu cratima și scrie "miau" ca pisica?
Ce pot să zic, eu una am parte de acest tip de persoană cu vârf și îndesat, din păcate.
Da măi și culmea că sunt făcută incultă, da sigur, oamenii inculți merg la olimpiade, au medii mari, scriu articole, da și normal, dacă așa zice fata, așa e.
Dragi analfabeți, lumea nu are nevoie de voi, învățați să scrieți corect, faceți-vă remarcați printr-un vocabular adecvat și corect, nu prin ceasuri de aur și prin dotări bombate! Credeți că dacă abordați o fată pe internet cu expresia "-Ke fake fata?" o veți cuceri sau da pe spate? Tot ce veți reuși este să o faceți să râdă și eventual să se gândească la faptul că ar fi indicat să vă cumpere un DEX și un DOOM2, nu de alta, dar știe că va face un bine întregii omeniri prin faptul că veți învăța și voi să scrieți și să citiți corect în limba română. Crede-mă, incultura nu e deloc sexy, ba chiar din contră, e respingătoare! Vrei să fii sexy? Citește o carte, nu îți atașa boticul de pisicuță sau ceasul de aur în afara geamului de la Audi-ul tatălui tău, asta nu e sexy, nici măcar puțin.
Citind vei atrage multe persoane lângă tine, vei știi mai multe, nu doar cum să-ți faci un selfie în oglindă, astfel încât să aduni câte 200 de like-uri, asta chiar nu contează, like-urile trec, inteligența rămâne, ci cum să cucerești o persoană cu cultura ta generală.
Dragi cititori, este propria voastră alegere dacă vreți să faceți parte din categoria analfabeților sau dacă vreți ca inteligența să vă transforme într-o persoană atractivă care să fie dipusa să asculte, dar și să susțină păreri solide.











Comentarii