Scrisoare către fostul meu!

Dragul meu, Sper că eşti bine, sănătos şi fericit, aşa cum ţi-ai dorit din totdeauna. Sper că ai ajuns să îţi îndeplineşti visul la care râvneai încă de mic şi îmi doresc să cred că nu ai renunţat niciodată la îndeplinirea lui, că ai luptat în fiecare clipă a vieţii, că ai tras cu dinţii de fiecare şansă ce ţi-a fost dată şi că azi, acum eşti împlinit, pe plan profesional, şi personal. La început, după ce mi-am revenit puţin în fire, am încercat să dau de tine, să văd cum eşti, dacă mai eşti, dacă îmi vei mai fi, dacă mai există măcar o mică şansă de a mai fi, însă toţi prietenii noştri comuni, nu îmi spuneau nimic de tine, ci doar “Nu vrea să îl mai cauţi!” aşa cum mi-ai spus şi tu, de altfel, când ai plecat. Cu greu, şi îndurerată, am acceptat dorinţa ta pentru că ştiam că vina îmi aparţine în totalitate, ştiam că eu te-am condus spre această decizie. Am lăsat timpul să treacă sperând că va vindeca rănile tale, că mă va schimba pe mine, şi am decis într-un final să întreb iar de cel ce obişnuiam să îl numesc cândva “bărbatul meu”, dar nu mi s-a mai zis nimic, nici dacă eşti bine, nici ce e cu tine, nici măcar acel “Nu vrea să îl mai cauţi!”. Iniţial m-am speriat, apoi m-am gândit că ai pe altcineva, că te-ai mutat, că ai ales să îţi refaci viaţa departe de mine şi de toate aceste locuri pline de amintiri, pline de noi. Am zâmbit la gândul acesta, chiar dacă nu făceam eu parte din povestea ta. Îţi mărturisesc astăzi, după atâţia ani că perioada petrecută cu tine, a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, poate din acest motiv încă nu am trecut peste, poate de asta încă îmi fac griji în fiecare zi pentru tine, ce faci, cum eşti şi cum e viaţa ta sau poate încă nu a venit timpul meu, poate încă mi se construieşte acel viitor strălucit , alături de un bărbat cel puţin aşa cum ai fost tu pentru mine, iubitor, grijuliu, sufletist. Nu înţeleg de ce am ales să fiu geloasă când nici nu era cazul, de ce nu am avut încredere în tine şi în fidelitatea ta faţă de mine, cea pe care obişnuiai să o numeşti şi tu “dragostea mea”. Abia cu timpul am înţeles că totul era doar în capul meu şi regret că ţi-am cerut să pleci. Mi-e greu fără tine şi mi-a fost şi mai greu de atât atunci, simţeam cum inima se făcea ţăndări când tu, cu valiza în mâna strângă şi cu cea dreapta ţinând uşa deschisă mi-ai spus cu inima rece “Plec cu toată iubirea pe care ţi-am purtat-o, am crezut orbeşte în dragostea noastră” şi ai trântit uşa, parcă fără pic de regret în privire. Însă îţi înţeleg acum gestul, până la urmă eu ţi-am cerut să pleci, tu doar te-ai comformat dorinţei mele. Am plâns întreaga aseară atunci, şi, deşi eu am decis aşa, o parte din mine te voia înapoi. Am crezut că va fi bine cu timpul, însă nu e, poate doar pentru mine nu e, tu probabil eşti fericit, lângă cineva care te apreciază pentru ce eşti, pentru dăruirea ta, eu nu am ştiut cum să o fac, profitând “o alta” de şansa aceasta. Poate azi m-ai uitat sau poate încă sunt o amintire vie în inima ta, tu vei rămâne oricum “iubirea vieţii mele”. Îmi pare rău că nu am crezut în tot ce aveam, în iubirea noastră, că nu am crezut în tine, cel care îmi demonstra în fiecare zi că sunt totul pentru el. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci cu mine, poate credeam că e imposibil ca tu, cel cu atât de multe calităţi, atât de bun pentru a lume atât de rea, să mă iubeşti tocmai pe mine, credeam că nu merit iubirea ta, cu timpul am înţeles că, chiar şi aşa imperfectă cum eram, tu mă vedeai perfectă. Mi-e dor de tine în fiecare seară în care pun capul pe pernă şi tu nu eşti, e atât de gol şi rece patul, îţi duce şi el lipsa, dar nu la fel de mult ca mine. Mi-e dor de tine în fiecare dimineaţă, când mă trezesc singură, fără sărutările tale, doar cu alarma care parcă îmi face în ciudă. Când erai tu, mă trezeam cu drag, chiar şi dacă era prea devreme, acum chiar şi la amiază de m-aş trezi, nu aş face-o cu plăcere. Mi-e dor de tine de fiecare dacă când ies cu prietenii noştri, pentru că mă uit la fiecare în parte şi pe tine nu te văd. Astăzi ei sunt fericiţi, iar eu la fel de îndurerată ca atunci când ai plecat. Mi-ai lăsat toate pozele cu noi, mi-ai lăsat imprimate în suflet şi în gând fiecare amintire cu mine şi cu tine, asta e tot ce mai am, amintirile unei relaţii care nu s-a terminat aşa cum o plănuisem, bătrâni, cu copii şi cu nepoţi, alături unul de celălalt, trecuţi prin viaţă, însă tot împreună. S-a terminat totul brusc, nefiresc, nedorit. Eu am greşit, motiv pentru care, îţi cer să mă ierţi şi te rog să îmi dai cândva acel mesaj în care să îmi poveşteti viaţa ta, să îmi spui dacă ţi-a fost bine, dacă eşti unde ţi-ai dorit să fii, lângă o persoană cel puţin la fel de minunată ca tine şi care te iubeşte mai mult decât am fost eu dispusă să o fac. Dragul meu, păstrez această scrisoare de luni de zile, aveam de gând să ţi-o trimit când ar fi fost aniversarea noastră, însă nu am avut curajul şi nici nu ar fi fost corect faţă de cea ce îţi este acum cealaltă jumătate. O fac aşadar astăzi, într-o zi oarecare şi sper ca aceasta să ajungă la tine. Mi-au spus ei, prietenii noştri , într-un final unde locuieşti, fără a da însă detalii despre viaţa ta. Şi pentru că aş putea scrie romane despre cum ai fost şi ce am trăit cu tine, dar nu imi permite sufletul şi nici nu mai văd ce scriu din cauza lacrimilor, îţi urez acum toată fericirea din lume, toată dragostea. Vreau să iubeşti fără limite, să iubeşti nebuneşte, să ierţi din tot sufletul, să crezi cu toată puterea în persoana de langă tine aşa cum nu am putut să o fac eu, să alergi spre vise măreţe, să înveţi din fiecare experienţă şi să îţi aminteşti toată viaţa de mine, aşa cum eram eu “ dragostea vieţii tale” Semnat fosta care încă te iubeşte!